Recondiţionare lemn masiv

 

Recondiţionarea parchetului se realizează pentru întreţinerea lemnului şi este necesar atunci când stratul de lac de la suprafaţă s-a subţiat, prezintă crăpături sau este zgâriat. În zonele afectate parchetul poate absorbi umezeala, se poate umfla şi se poate deteriora dacă nu este recondiţionat cu raşchetare adecvată.

Prima dată se verifică dacă există lamele de parchet care se mişcă sau scârţâie sau dacă sunt bătute în cuie pe partea superioară, apoi se trece la îndepărtarea stratului vechi de lac. Şlefuirea profesională se face prima dată cu ajutorul unei maşini de raşchetat, utilizându-se hârtie cu granulaţie mare. Apoi se trece la o şlefuire mai fină a parchetului cu hârtie abrazivă cu granulaţie mai mică. Pentru spaţiile înguste se foloseşte o maşină de dimensiuni reduse, numită maşină pentru margini.

După şlefuirea parchetului urmează chituirea suprafeţei. Pentru chituire se foloseşte o răşină elastică care se amestecă cu praful de lemn care a rezultat din şlefuirile foarte fine. Pasta obţinută în culoarea lemnului se întinde uniform pe toată suprafaţa de parchet. După întărirea chitului, acesta se şlefuieşte cu hârtie cu o granulaţie fină.

După şlefuirea chitului se trece la faza superioară de finisare, folosindu-se o maşină cu discuri, denumită buffer. Cu această maşină se începe finisarea cu discuri abrazive cu granulaţie mare, continuând finisarea cu discuri cu granulaţie mai mică. La finalul acestei operaţiuni parchetul trebuie să aibă o suprafaţă foarte fină, fără zgârieturi.

După finisare se aspiră cu atenţie parchetul pentru a îndepărta orice urmă de praf, apoi se aplică grundul, care are rolul de a închide porii lemnului, astfel lacul va fi distribuit uniform şi fără să existe riscul de a se exfolia. După întărire se şlefuieşte cu o plasă abrazivă, se aspiră suprafaţa şi se şterge cu un material antistatic, pentru a se elimina praful.
Parchetul din lemn masiv se lăcuieşte pentru a se evita ca umiditatea din atmosferă să fie absorbită de parchet. Se aplică două straturi de lac.

După recondiţionare parchetul va arăta ca nou. Pentru această intervenţie este recomandat să apelaţi la specialişti cu experienţă, care vor realiza o lucrare de calitate cu aparate profesionale.